Medic

Informații utile pentru a oferi consultații prin intermediul platformei DoctorApp

ÎNREGISTRAREA ÎN PLATFORMĂ

Urmând un proces ghidat, vă vom solicita documentele ce atestă profesarea specialității dumneavoastre medicale conformă cu cerințele legale, precum:

  • copia cărții de identitate,
  • copia avizului anual de liberă practică,
  • copia asigurării de malpraxis valabilă pentru specialitatea în care acordați consultațiile,
  • datele entității comerciale (PFI sau SRL) prin care vă desfășurați activitatea în platformă, incluzând codul unic de înregistrare fiscală, contul bancar în care veți încasa prețul consultațiilor, seria de facturare a serviciilor prestate prin DoctorApp.


VERIFICAREA STATUSULUI ÎN REGISTRUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA

Pentru a confirma dreptul dumneavoastră de liberă practică și astfel, îndeplinirea cerințelor legale de a acorda consultații medicale prin DoctorApp, ne vom asigura că aveți un status de medic activ în Registrul Medicilor din România. Statusul este accesibil la adresa https://regmed.cmr.ro/registrul-medicilor prin căutarea după nume și prenume. Toate documentele pe care ni le trimiteți sunt menținute criptat în registrele noastre, iar procesările de date pe care le efectuăm sunt conforme GDPR.


REGULA DE DECONTARE

La momentul înregistrării, ne veți specifica regula de decontare a contravalorii consultațiilor cea mai convenabilă pentru dumnevoastră. Astfel, platforma vă va face viramentele în mod automat fie la împlinirea termenului dorit (la fiecare 14 sau 28 zile) sau la atingerea unei valori prag specificate. La realizarea viramentului în contul bancar al medicului, platforma va reține comisionul de utilizare convenit.


ACCESAREA APLICAȚIEI MOBILE

Odată finalizată înregistrarea, veți primi link-ul de download și acces în aplicație, printr-un mesaj transmis de platformă la numărul de telefon cu care v-ați înregistrat. Vă veți autentifica utilizând numărul de telefon și codul PIN trimis printr-un mesaj de către DoctorApp. Deoarece utilizăm metode avansate de securizare, reautentificarea nu va mai fi necesară decât dacă nu utilizați aplicația un timp îndelungat sau dacă schimbați dispozitivul de pe care o accesați.


CONFIGURĂRILE MEDICULUI

După înrolare, la deschiderea aplicației, veți fi ghidat să vă configurați:

  • programul de consultații în care puteți răspunde la mesajele pacienților. La fiecare deschidere, aplicația va verifica dacă aveți un program de consultații publicat, iar dacă nu aveți, va afișa un semn de exclamare peste butonul „Consultații”;
  • numărul de pacienți pe care îi puteți consulta într-o oră, în funcție de propria estimare;
  • numărul de caractere pe care pacientul vi le poate transmite în decursul unei consultații și prețul consultației.
Prin funcția de invitație, veți înregistra pacienții care vă pot trimite solicitări de consultații.


DESFĂȘURAREA CONSULTAȚIEI

Veți primi câte o notificare în aplicație, oridecâteori un pacient cumpără o consultație sau vă trimite în chat un mesaj, un fișier sau o imagine. Prin deschiderea notificării, veți fi direcționat în consultația activă, unde îi veți putea răspunde, până la finalizarea consultației. Consultația devine activă numai după ce medicul îi răspunde pacientului cu un prim mesaj sau un fișier. Consultația finalizată (în care pacientul a primit toate răspunsurile solicitate) este închisă explicit de către medic prin acționarea butonului „Închide consultația”, moment în care încasăm contravaloarea consultației și trimitem factura pacientului.


SITUAȚIILE EXCEPȚIONALE

  • Dacă nu v-ați definit programul de consultații, pacienții nu vă vor putea trimite cereri de consultații.
  • Medicul poate anula o cerere de consultație prin prezentarea unui motiv excepțional, precum „Reprogramare la cabinet” sau „Indisponibilitate program de lucru”. Într-o astfel de situație, contravaloarea consultației este restituită pacientului. O consultație deja începută (în care ați trimis pacientului cel puțin un mesaj) nu mai poate fi anulată și trebuie finalizată explicit.
  • Dacă nu ați finalizat o consultație în maxim 5 zile de la momentul achiziției de către pacient, aceasta este închisă automat de platformă, iar contravaloarea blocată pe cardul pacientului îi este restituită. Aceasta reprezintă o cerință de conformitate cu regulamentele bancare de plăți, fiind impusă de procesatorii de carduri online.