Pacient

Cum puteți beneficia de consultații de la medicul dumneavoastră curant prin platforma DoctorApp?

ÎNREGISTRAREA ÎN APLICAȚIE

Puteți utiliza aplicația în urma primirii unei invitații din partea unui medic curant. În general, aceasta este condiționată de efectuarea unui consult fizic de către medic și, ulterior, de primirea unei invitații de înregistrare, conținând un link de acces. Totuși, am luat în calcul și situațiile de colaborare îndelungată dintre medici și pacienți. Astfel, un medic vă poate invita în aplicație și fără efectuarea unui consult fizic prealabil, în virtutea relației preexistente.


ACCEPTAREA INVITAȚIEI

După accesarea invitației, veți completa anumite date (nume, prenume, data nașterii și diagnosticul stabilit de medic cu ocazia consultului fizic inițial), veți încărca documentul emis cu ocazia consultului inițial, sau alte documente emise de medic pe parcursul colaborării, veți încărca o fotografie de profil (dacă veți dori), și veți confirma acceptarea invitației de înrolare în DoctorApp prin apăsarea butonului „Confirmă”.


PROGRAMAREA CONSULTAȚIEI

Odată înrolat în aplicație, puteți face oricând o cerere de consultație în intervalul disponibil al medicului, cu cel mult trei zile în avans. La momentul înregistrării cererii de consultație, DoctorApp vă va informa asupra termenului maxim până la care medicul vă poate răspunde, în funcție de programul său de consultații. Pentru confirmarea cererii de consultație, veți fi redirecționat către pagina de plată. Contravaloarea prețului consultației vă va fi blocată pe card până la finalizarea consultației și închiderea acesteia de către medic. Veți fi notificat prin aplicație despre orice modificări referitoare la consultație (anulări, modificări termene, etc.)


DESFĂȘURAREA CONSULTAȚIEI

În timpul consultației, veți transmite medicului mesaje scrise ce vă descriu simptomele, veți pune întrebări, veți oferi detalii și veți încărca fișiere conținând documente medicale relevante pentru stabilirea diagnosticului și tratamentului, în funcție de solicitările medicului. Puteți trimite mesaje și în afara intervalului stabilit pentru consultație, însă medicul nu este obligat să vă răspundă pe loc, ci cel mai târziu în termen de 24 de ore după ora limită comunicată inițial.


ANULAREA CONSULTAȚIEI

Puteți anula o solicitare de consultație, în mod explicit, numai până la momentul la care medicul a introdus primul mesaj de răspuns. Ulterior introducerii primului mesaj de răspuns de către medic, consultația nu mai poate fi anulată de către pacient. Și medicul poate anula o consultație, înainte să o înceapă. În cazul unei anulări, indiferent de cine o face, platforma vă va debloca prețul integral al consultației. Veți reprimi contravaloarea în cont, în cel mult șapte zile lucrătoare.


PREȚUL CONSULTAȚIEI

Pentru serviciile medicale furnizate de medic prin DoctorApp, la momentul confirmării cererii de consultație, vi se va bloca pe card prețul consultației. Prețul propriu-zis va fi încasat numai după finalizarea consultației și închiderea explicită a acesteia de către medic, în aplicație.


FACTURAREA CONSULTAȚIEI

La încheierea fiecărei consultații, DoctorApp vă va trimite un mail cu un mesaj de sumarizare având atașată factura medicului care a furnizat consultația și alte detalii. Acest document nu are valoare fiscală, ci numai informativă.